RETETA DE NENOROCIT COPIII

               Au trecut aproape 4 ani de cand a inceput totul. Ceea ce trebuia sa fie o experienta minunata s-a transformat intr-un cosmar, de care imi e foarte greu sa vorbesc si astazi. Creierul are un fel de a proteja... baga „fisierele” daunatoare undeva, sa nu ai contact prea des cu ele, sa poti trece mai departe.

               Sa revenim. Septembrie 2010. Pentru mine, prima zi de scoala cu baietelul meu de 6 ani si 7 luni. Mititel, stiu. Si eu am inceput scoala la aceeasi varsta si m-am gandit ca de ce nu? Termina scoala mai repede etc. De fapt, am luat o decizie proasta, trebuia sa il mai las un an, pentru ca l-as fi scutit de multa suferinta. Dar de unde sa stiu?...

               Invatatoarea, Mihaela Ardeleanu, sotie de preot, nu a fost deloc sociabila, desi a stat cu noi la rand, la careu, in curtea scolii in dimineata aceea. Cand am vazut-o in clasa, nu-mi venea sa cred ca nu s-a prezentat, desi a stat la doi pasi de noi, parintii cu emotii cat casa. Desigur ca nu s-a intrat imediat, emotiile noastre cresteau...si cresteau... Norocul meu a fost ca o fosta colega de clasa din generala, trecand pe acolo, m-a zarit si a stat cu mine pana am intrat. 

               Primele zile au trecut fara incidente majore. Constat ca fiul invatatoarei e in aceeasi clasa. Ok, imi zic, sigur „doamna” e suficient de normala incat sa nu faca diferente mari. M-am inselat.

               Sunt nevoita sa il duc pe Alex la after-school. Dupa cautari, aleg oratoriul. Desi a ramas si cu impresii bune, masa pe care o plateam acolo (in general sandwich-uri) aveam sa aflu dupa cateva saptamani ca era mancata de un copil cu probleme psihice, care ii spunea, in general, ca i-a scuipat in mancare... Revoltator! Am realizat atunci, inca o data, ca nimic nu e ce pare a fi si ca oamenii nu sunt cum ar trebui. Si asa aflu ca baietelul meu manca o masa normala abia la ora 17, cand ajungeam impreuna acasa.
               In ziua in care m-am decis ca terminam cu after school-ul ploua torential. Ma grabeam sa ajung la scoala, acolo unde il lasa microbuzul, la ora 16. Dar era un accident pe sos. Oltenitei si se circula ingrozitor. Am coborat din maxi-taxi alergand...cand ajung, ma astepta ca intotdeauna, sub copacul din curtea scolii. Era ud pana la piele. Statea asa de vreun sfert de ora. Am izbucnit in lacrimi. Omul de la paza se uita la el. Cata nepasare poate sa zaca in oameni?

               Ce urmeaza e din ce in ce mai rau. Ii aduc la cunostinta si invatatoarei ca lui Alex ii este foarte greu, ca ajungem acasa la 17 si incepem temele in jur de ora 18, cand deja e obosit. Stie si ca in aceeasi luna (septembrie 2010), cumnatul meu, un baiat minunat, a disparut in zona muntilor Bucegi. O alta trauma pentru el. Si, ca si cand nu ar fi fost suficient, incepe adevaratul cosmar, din care l-am scapat abia la finalul clasei I.

               Baiatul invatatoarei incepe sa se comporte ciudat, sa il tot impinga, sa il loveasca pe Alex, dar si pe alti copii. Vorbesc cu invatatoarea si imi spune ca nu e asa cum spun eu. Si imi aduce la cunostinta ca Alex nu e deloc atent, nu vrea sa scrie tot de pe tabla. Incep un program draconic cu el, de la ora 18 la ora 22, sa isi faca temele si sa si recuperez ce au facut la scoala in 4 ore. Acasa se descurca foarte bine. La scoala, numai probleme. Il invat, ca intotdeauna, sa nu se bata, sa nu vorbeasca urat. Nu vorbeste niciodata despre scoala. Intr-o zi de vineri il vad plangand. Il durea capul. Cu mare dificultate, ii smulg adevarul. Baiatul invatatoarei impreuna cu un alt copil l-au impins intentionat cu capul de ciment in curtea scolii. Luni dimineata, ma invoiesc la serviciu sa vorbesc cu invatatoarea... NEAGA! Copiii din clasa vorbesc cu voci slabe, sunt timorati in prezenta ei. Cand nu e prin preajma,copiii imi marturisesc ca nu e un incident izolat, ca este umilit, jignit si batut in fiecare zi de baiatul asta. Incerc sa mai vorbesc, crezand cu tarie ca se va rezolva. „Doamna” ma trimite cu Alex la psiholog... printr-un mesaj in vocabular!

               Ma gandesc „Doamne, daca Alex chiar are probleme?” Il duc la Obregia. O alta "doamna", de data asta doctor, dupa o asteptare de 3 ore in fata usii cabinetului si 5 minute de consultatie stabileste ca „e agitat”!!!

Imi da si Strattera... Un medicament pt ADHD, diagnostic care se pune dupa 6 luni de la prima consultatie!!! Asa se fac afacerile in Romania!

              Ajung la un alt medic psihiatru. Alex n-are nevoie de medicatie!!! Imi recomanda sa schimb mediul-scoala. Ajung si la un psiholog, la Medicover. Imi spune ca Alex e pe punctul de a face depresie din cauza abuzurilor de la scoala, ca trebuie mutat neaparat si se va rezolva! 

               Aduc la cunostinta fostului director al scolii nr. 2 (fosta 105) Popesti-Leordeni, inca din decembrie 2010 ce se intampla. Imi spune sa am rabdare pana in semestrul II, ca vom schimba clasa etc. Ce sa schimbi? In clasa cealalta era copilul cu probleme psihice, cu care erau probleme la after-school. Apoi, isi schimba atitudinea la 180 grade. Directoarea, Angelica Coman, admite ca acel copil (al invatatoarei) are probleme de comportament, dar ca eu sunt cea care trebuie sa rezolve situatia cu copilul meu!!! CA DOAR O MANA SPALA PE ALTA,NU? Doar nu trebuia crezut si sprijinit un parinte, pe care il cunosteau foarte bine si care, intamplator, a fost unul dintre cei mai buni elevi ai scolii, in detrimentul unui cadru didactic!

               E martie 2011, mai e putin si scapam... Mergem sa depunem cererea la o alta scoala. Acolo, directorul ne inscrie la o invatatoare corecta, cum toate ar trebui sa fie.
               Invatatoarea Mihaela Ardeleanu este cel mai crunt cosmar al unui elev si al unui parinte!
Daca ar fi avut credinta in Dumnezeu nu ar fi facut atata rau...deliberat!

               Copii rautaciosi si prost-crescuti exista pretutindeni, la orice scoala, liceu etc. Dar copii care sa fie si ``ajutati`` de parinti in actiunile de genul asta, nu sunt peste tot!

               Multumesc tuturor celor care au avut incredere in noi si ne-au sprijinit!

               Iar pe voi, oameni buni, va rog sa aveti grija de copiii vostri!

PS: ma cert in gand si acum cu toti cei care au inchis ochii in fata acestor abuzuri! Poate era bine sa depun o plangere... dar traim in Romania si nu as fi avut sorti de izbanda!
Ma bucura faptul ca am scapat la timp, ca am un copil sanatos si incet-incet lasam in urma toate astea!